Elldor.Info

miercuri, 6 iulie 2011

Angajat al Centrului Anticorupţie, reţinut de Poliţie

Comunicat de presă

În cadrul acţiunilor investigativ-operative realizate de colaboratorii Direcţiei investigaţii şi securitate internă a MAI, a fost identificată o tânără în vârstă de 19 ani, care a denunţat că este intimidată în scopul recrutării şi exploatării sexuale de către două persoane necunoscute ei, unul din care s-a legitimat ca fiind angajat al MAI.

În scopul fixării acţiunilor ilicite ale acestora, DISI a MAI în comun cu Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane a MAI au sesizat organul procuraturii, care pe 22.06.2011 a dispus pornirea unei cauzei penale, conform prevederilor art. 165, al. 2, lit. d – Cod penal (trafic de fiinţe umane).


Astfel, în cadrul acţiunilor procesual-penal şi investigativ-operative înfăptuite de către DISI a MAI în comun cu CCTP a MAI au fost identificaţi autorii infracţiunii care s-au dovedit a fi un cetăţean născut în anul 1982 şi un alt cetăţean născut în anul 1983. 

Aceştia, cunoscând cu certitudine că tânăra prestează servicii sexuale contra plată, şi profitând de poziţia ei de vulnerabilitate, au recrutat-o în scopul exploatării sexuale comerciale, prin ameninţare, cu aplicarea violenţei şi privarea de libertate. La fel, bărbaţii au obligat-o să achite săptămânal o sumă de bani, în valoare de 100 euro.

Pe 27.06.2011 persoanele indicate continuându-şi intenţiile criminale pentru a o impune pe această tânără să acordea servicii sexuale mai multor clienţi, au extorcat prima tranşă de bani, în valoare de 500 lei. Acest moment a fost fixat audio şi video, conform procedurilor stabilite.

Pe 05.07.2011, la ora 22.00, în momentul primirii următoarei tranşe de bani în valoare de 500 lei, în scara unui bloc din Capitală, de către grupul operativ au fost reţinuţi în flagrant delict cei doi bărbaţi, menţionaţi mai sus.

Unul dintre ei avea banii marcaţi, în valoare de 500 lei, şi o legitimaţie de serviciu, eliberată de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Despre aceast caz a fost informată Direcţia securitate internă a CCCEC.

Persoanele sus menţionate au fost reţinute pe un termen de 72 ore, în temeiul art. 166 Cod procedură penală.

Sursa: Departamentul Poliţie al MAI

Niciun comentariu: