Elldor.Info

joi, 7 iulie 2011

Consiliul Municipal Chişinău nu va mai avea preşedinte, dar va fi condus de primar

Funcţia de preşedinte permanent al Consiliul municipal Chişinău (CMC) a fost exclusă cu votul deputaţilor alianţei de guvernare. Fracţiunea PCRM nu a fost prezentă, boicotând în continuare şedinţele Parlamentului, transmite Info-Prim Neo

Arena.md notează că liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a ținut să precizeze în plenul Parlamentului că inițiativa legislativă nu aparține liberalilor, dar a fost înaintată de comuniști. Liberalii susțin că funcția de președinte al CMC este una politică, iar îndepărtarea acesteia va asigura funcționalitatea Primăriei.



Pe de altă parte, deputatul comunist și ex-candidatul la funcția de primar al Chișinăului, Igor Dodon susține că aceste modificări nu erau necesare. ,,Acum, o singură persoană va decide totul și va avea toată puterea,  ceea ce contravine democrației”, a declarat Igor Dodon pentru Publika TV.

Info-Prim Neo relevă că CMC a avut un preşedinte permanent din octombrie 2007, când în această funcţie a fost desemnat, prin votul consilierilor, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, pe atunci consilier municipal
Acum, în Consiliul Municipal Chișinău PCRM deţine 26 de mandate, iar partidele din AIE au 25 de mandate.

Niciun comentariu: