Elldor.Info

sâmbătă, 9 iulie 2011

Vitalie Marinuţa – observator la summitul CSI

La Soci s-a desfăşurat reuniunea miniştrilor apărării CSI

CHIŞINĂU, Iulie 08Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a participat în calitate de observator, la reuniunea Consiliului Miniştrilor Apărării ai ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), care s-a desfăşurat în perioada 6-7 iulie curent, în oraşul Soci, Federaţia Rusă.


În cadrul reuniunii miniştrii apărării din 11 state CSI au examinat peste 20 de probleme, care vizează colaborarea dintre instituţiile militare în diferite domenii — militar, ştiinţific, sportiv, cultural, educaţional, etc. În rezultatul discuţiilor participanţii la reuniune au semnat un şir de documente, care presupun implementarea unor proiecte comune. Republica Moldova nu a semnat nici un document adoptat de Consiliului Miniştrilor Apărării CSI, deoarece nu participă la sistemul colectiv de apărare, existent în cadrul Comunităţii Statelor Independente.

În timpul aflării sale la Soci, Vitalie Marinuţa a purtat discuţii privind colaborarea bilaterală cu omologii săi din Ucraina, Tadjikistan, Armenia, alte state. În cadrul discuţiilor cu ministrul Apărării al Ucrainei, Myhailo Ejel, au fost abordate problemele colaborării în domeniul tehnico-militar dintre două armate, precum şi posibilitatea realizării unor proiecte comune privind schimbul de experienţă în domeniul pregătirii forţelor de menţinere a păcii, instruirii efectivului implicat în misiuni umanitare sau pacificatoare, etc.

Interlocutorii au convenit ca specialiştii celor două ministere să elaboreze şi să propună spre realizare un şir de măsuri, care vor fi incluse în planul bilateral de colaborare dintre ministerele apărării ale Moldovei şi Ucrainei pentru anul 2012.

În cadrul reuniunii, Consiliului Miniştrilor Apărării CSI a decis că următorul summit al conducătorilor departamentelor militare din Comunitatea Statelor Independente se va întruni la finele anului 2011 în Kazahstan.


www.army.md

Niciun comentariu: