Elldor.Info

luni, 15 august 2011

Întâlnirea premierului Vlad Filat cu producătorii de softuri şi importatorii de hardware


Comunicat de presă

Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii companiilor IT producătoare de softuri şi importatoare de hardware

La întrevedere au participat reprezentanţi ai Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerului Finanţelor, Ministerului Educaţiei, Centrului de guvernare electronică, dar şi ai diferitor universităţi.

Discuţia s-a axat pe crearea condiţiilor care ar duce la dezvoltarea domeniului IT, scăderea preţurilor la calculatoare pentru populaţie, combaterea importului ilegal de calculatoare şi creşterea pregătirii profesionale a specialiştilor în domeniul IT.


Un alt subiect al discuţiei a ţinut de păstrarea facilităţilor fiscale pentru companiile producătoare de soft, avînd în vedere că valabilitatea acestora expiră în anul 2012.  
Reprezentanţii acestui sector au adresat solicitarea de a fi păstrate în următorii ani condiţii fiscale facilitare pentru companiile producătoare de software pentru a menţine competitivitatea acestora la nivel internaţional. În opinia acestora, menţinerea facilităţilor va duce la dezvoltarea domeniului IT şi la crearea de noi locuri de muncă.

De asemenea, companiile importatoare de calculatoare au solicitat crearea condiţiilor favorabile la importul de hardware, ceea ce ar duce la diminuarea contrabandei.

Premierul a spus că domeniul IT este unul de perspectivă şi este necesar de creat toate condiţiile pentru ca acesta să continue ritmul de creştere ascendent înregistrat în ultimii ani. Vlad FILAT s-a pronunţat pentru identificarea unei soluţii echitabile în ceea ce priveşte păstrarea facilităţilor fiscale. În acest sens, Prim-ministrul a solicitat elaborarea în termen restrînşi a unei analize privind impactul asupra acestui domeniu în cazul în care condiţiile fiscale vor fi menţinute.

Cît priveşte importul de hardware, Premierul a menţionat că este important ca agenţii economici să beneficieze de condiţii bune ca să fie interesaţi să importe calculatoarele în mod legal pentru care să achite impozite. Acest fapt va duce la creşterea contribuţiilor în bugetul de stat, iar populaţia va putea procura calculatoare la un preţ mai redus.

Un alt subiect pus în discuţie a ţinut de pregătirea tinerilor specialişti în domeniul IT. Vlad FILAT a menţionat că educaţia tinerilor trebuie să înceapă din liceu, urmînd ca ulterior cei interesaţi să beneficieze de cursuri speciale de pregătire în universităţi, inclusiv să fie organizate şi cursuri rapide pentru calificarea specialiştilor în domeniul IT. În cadrul şedinţei s-a convenit constituirea unui grup de lucru, inclusiv cu participarea sectorului privat, care va elabora un plan de acţiuni în acest sens.

„Este important să pregătim la noi acasă specialiştii IT. Acest domeniu oferă multe locuri de muncă cu salarii atractive şi este unul de perspectivă pentru atragerea unor noi investitori. Trebuie să folosim la maxim toate posibilităţile care există”, a spus Premierul.


Niciun comentariu: