Elldor.Info

vineri, 19 august 2011

Ion Hadârcă: Independenţa Republicii Moldova încă se mai află în pericol

Interviu Info-Prim Neo din ciclul „Moldova-20! Încotro?” cu prim-vicepreşedintele Parlamentului '90, Ion Hadârcă

– Ce-a însemnat Puciul de la Moscova de acum 20 de ani pentru Republica Moldova? În ce măsură a influenţat proclamarea, peste câteva zile, a Independenţei faţă de fosta Uniune Sovietică?


– În 1990 Republica Moldova şi-a proclamat suveranitatea şi tendinţa ei era foarte clară, de proclamare şi a Independenţei. La acest capitol noi un pic am întârziat, deoarece, înainte de a ne proclama suveranitatea, am recunoscut independenţa Lituaniei. Era vădită tendinţa Republicii Moldova care se manifesta atunci. Astfel încât nu aş putea spune că situa'ia din august 1991 a fost o surpriză foarte generală, pur şi simplu, s-a bulversat situaţia politică care ne-a arătat foarte clar că trebuie să urgentăm procesul proclamării Independenţei.


Cred că interpretările acestea că nouă independenţa ne-a picat ca un dar neprevăzut nu corespund realităţii. În special, Frontul Popular a avut un program foarte clar în Paramentul din anii '90 şi tendinţele politice erau vădite. Atâta doar că noi aici în cadrul Republicii Moldova ne-am confruntat cu o rezistenţă cam de acelaşi fel, un fel de pucişti ascunşi.


– Care a fost comportamentul clasei politice moldoveneşti în acea situaţie?


– Clasa politică era foarte diferenţiată, noi ne confruntam în Parlament cu rezistenţa comuniştilor care îşi manifestau docilitatea faţă de Centru, agrarienii care balansau, separatişti etc. În ziua aceea, chiar în dimineaţa Puciului, cei care se aflau în fruntea statului, şi preşedintele Snegur, şi preşedintele Parlamentului Moşanu, erau în concediu, eu tot eram în concediu. Acest concediu l-am început pe 19 august, cu o deplasare la Sângerei, la baştină, unde aveam fixată o întâlnire la ora 9.00, pentru a discuta cu ţăranii, cu colhozul local, despre reformele Codului Funciar care promova ideea redării pământului ţăranilor. În timpul discuţiei, mi-a venit mesajul de a reveni de urgenţă la Chişinău. În fond, eram prima persoană care a preluat într-un fel iniţiativa până la venirea tuturor celorlalţi. Prima luare de atitudine a mea, a fost acolo, la Sângerei. Le-am spus oamenilor că dacă doresc să rămână mai departe în imperiul acela şi să-şi rişte copii care să fie carne de tun pentru Afganistan, să sprijine ideile care veneau de la Moscova, dar dacă nu, atunci să mergem împreună spre Independenţă. Le-am spus pentru început să păstreze calmul şi să aştepte semnalele noastre.


Am revenit la Chişinău, s-a convocat în stare de urgenţă Prezidiul Parlamentului şi prima acţiune colaborată de comun acord cu colegii, a fost ieşirea mea în emisie directă, unde am declarat: „Stimaţi compatrioţi, suveranitatea Moldovei, democraţia şi procesele de înnoire sunt în mare pericol. Reacţiunea neagră a încercat să săvârşească un Puci, o lovitură de stat”. În continuare am solicitat să fie asigurată paza, să fie dislocate toate unităţile speciale şi să fie asigurată paza obiectivelor principale ale statului, radio-televiziunea şi intrările principale ale capitalei.


După aceea a fost Convocat Consiliul de Securitate care urmărea evenimentele, urmărea conferinţele puciştilor. În acel moment lucrurile erau foarte neclare şi, deci, am fost mandatat de către Consiliul de Securitate, împreună cu domnul ministru de externe, să plecăm peste hotare, în secret, să reprezentăm Guvernul în exil, în caz de eşuare a proceselor democratice. Am fost circa o săptămână peste hotare şi am revenit în ajunul proclamării Independenţei.


– Care a fost comportamentul societăţii, cine pe cine a influenţat: societatea pe politicieni sau invers?


– Societatea prin mitinguri ne susţinea foarte mult şi puteam miza pe ea. Era foarte clară această coeziune, această unitate. Foarte multă lumea era noaptea în Piaţa Marii Adunări Naţionale, s-a desfăşurat un miting în seara zilei de 19 august şi apoi alte acţiuni de acest gen. Însă mulţi lideri care împărtăşeau ideile comuniste şi nostagia după imperiu au dispărut.


– Cât de aproape credeţi că am fost atunci de un măcel general, de război civil sau de alt gen de conflict de proporţii?


– În noaptea aceea când m-am deplasat peste hotare, din 19 spre 20 august 1991, ne-am ascuns copii la rude şi prieteni şi m-am dus la părinţi. Atunci mama m-a întrebat ce să facă, să-şi pregătească punga cu posmagi? Ei au trecut prin acea perioadă cu deportările şi mai era teama aceasta, această frică exista în conştiinţa societăţii. Şi, într-adevăr, dacă puciştii erau mai nebuni şi decideau să introducă armatele, să ridice şi să aresteze, putea să fie şi această variantă destul de reală.


– Acum, la depărtare istorică de acele evenimente, avem lecţii de învăţat din ele?


– Trebuie să tragem foarte multe concluzii. Este clar că păstrăm relaţiile economice, dar mai suntem încă dependenţi de zona aceasta estică prin presiunile care se exercită, prin prezenţa armatei străine. Nu s-au lichidat toate pericolele care încă ameninţă independenţa şi suveranitatea acestui stat pentru că mai există partide vădit nostalgice după imperiu şi după felul cela de dictatură. Noi am trecut experienţa aceasta de conducere în perioada guvernării comuniste, care s-a încheiat cu protestul tinerilor în Piaţă pe 7 aprilie 2009. Şi acel protest este argumentul cel mai serios că forţele reacţionare există, aceasta-i în primul rând. În al doilea rând, există, totuşi, o voinţă majoritară de a merge spre Europa, spre libertate, spre valorile care pot da consistenţă unei societăţi sănătoase.


Irina Ursu, Info-Prim Neo
 

Niciun comentariu: