Elldor.Info

sâmbătă, 20 august 2011

Ministerul Apărării a organizat un concurs aplicativ-militar pentru reprezentanţii mass-media. Alexandru Scurtu de la Arena.md, foarte bun la aruncarea grenadei!

Foto: army.md

Secretarul de redacţie de la Arena.md, Alexandru Scurtu, s-a clasat pe locul doi la proba de aruncare a grenadei de instrucţie la precizie, cu 5 puncte din 6 aruncări, în cadrul concursului aplicativ-militar pentru reprezentanţii mass-media organizat de Ministerul Apărării sâmbătă, 20 august, la Baza militară de instruire Bulboaca.


Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, i-a înmânat colegului nostru o medalie, o diplomă, un rucsac de campanie şi o ploscă, felicitându-l şi urându-i “multe realizări profesionale”.


Chiar dacă nu vizitase o sală de tir de ani de zile, Alexandru Scurtu a reprezentat onorabil Arena.md şi la tragerile din pistoalele TT şi AK 74, doar câteva puncte separându-l de rezultatul locului trei.

În cadrul celei de-a patra probe a concursului, el a demontat rapid “Kalaşnikov”-ul  – în doar 24 de secunde, dar la montare arma a făcut nazuri şi a avut nevoie de 44 de secunde.   

Concursul aplicativ-militar „Cel mai iscusit reprezentant mass-media în arta militară” a întrunit peste 20 de reprezentanţi ai mass-media din Republica Moldova. Competiţia a fost organizată în contextul aniversării a XX-a de la crearea Armatei Naţionale, care va fi marcată la 3 septembrie.
După concurs, participanţii au fost invitaţi la “un prânz cu bucate naţionale”, oferit de ministrul Apărării pe teritoriul Bazei de la Bulboaca.

„Am organizat acest concurs inedit pentru că am vrut să ne exprimăm respectul şi aprecierea sinceră faţă de munca celor care lucrează în mass-media naţională şi cu care interacţionăm în virtutea faptului că pledăm pentru deschidere şi transparenţă în activitatea Ministerului Apărării”, a menţionat ministrul Vitalie Marinuţa.

Totodată, ministrul a relevat că presa este liantul dintre Ministerul Apărării, ca instituţie publică, şi cetăţenii Republicii Moldova.

„Consider că mediile de informare care reflectă corect şi echidistant activităţile Armatei Naţionale sunt liantul necesar pentru obţinerea înţelegerii şi sprijinului public pentru instituţia militară. Armata Naţională este una dintre cele mai credibile instituţii ale statului, iar această încredere am construit-o împreună cu mass-media, care ne-a ajutat să transmitem informaţii obiective despre misiunile Armatei Naţionale”, a accentuat ministrul Apărării în discuţia cu jurnaliştii.

Niciun comentariu: