Elldor.Info

marți, 23 august 2011

Premierul Vlad Filat, în vizită la Cotul Morii, Obileni şi Nemţeni



23.08.2011
Comunicat de presă

Prim-ministrul Vlad FILAT a vizitat astăzi satele Cotul Morii, Obileni şi Nemţeni din raionul Hînceşti

Premierul s-a documentat vizavi de stadiul de îndeplinire a lucrărilor de construcţie a caselor şi obiectelor sociale, demarate acum un an, ca urmare a inundaţiilor care au avut loc în această regiune şi  care au lăsat fără adăpost sute de familii.

La Cotul Morii, Vlad FILAT a vizitat sediul primăriei şi al punctului medical, amenajate în două edificii construite recent. Potrivit datelor autorităţii publice locale, 318 de familii deja au trecut cu traiul în noile case din Cotul Morii. De asemenea, în localitate au fost săpate 18 fîntîni. 

Totodată, populaţia este asigurată suplimentar cu apă potabilă, zilnic în acest scop fiind aduse 12 tone din localitatea vecină – Oneşti. Deoarece localnicii au nevoie de mai multă apă, Premierul a anunţat că, începînd cu ziua de miercuri, 24 august, va fi furnizată apă potabilă şi de la Hînceşti.  

La Obileni, de asemenea, Prim-ministrul a vizitat casele construite şi a discutat cu localnicii. Sătenii s-au plîns că au ramas fără curent electric, din cauza conflictului creat între firmele de construcţie şi furnizorul de energie electrică. Premierul a promis ca mîine se va întîlni cu reprezentanţii companiei „Union Fenosa” şi ai firmelor de construcţie, pentru a rezolva problema în cauză.

În satul Nemţeni, Premierul a participat la ceremonia de înmînare a titlurilor de proprietate noilor familii care au trecut cu traiul în case noi. La momentul de faţă, 76 de familii deja locuiesc în case noi. Potrivit constructorilor, astăzi au început lucrările pentru construcţia a încă 19 case, in cadrul celei de-a doua etape de construcţie, realizate cu suportul Fundaţiei „Concordia”. Premierul a mulţumit fundaţiei „Concordia” pentru cele 41 de case construite pînă la momentul de faţă.

„După cum am convenit acum un an, pas cu pas, am muncit împreună la construcţia caselor. Mă bucur ca locuinţele au fost racordate la gazoduct, iar pînă la începutul sezonului rece, vor fi finalizate lucrările de conectarea lor la sistemul de aprovizionare cu apă şi canalizare”, a spus Vlad FILAT.

La rîndul său, reprezentantul Fundaţiei „Concordia”, Andreas WALDSICH a exprimat gratitudine Guvernului RM pentru susţinere.

„Sîntem foarte mulţumiţi că aici, la Nemţeni , casele sînt pline de viaţă. Sîntem bucuroşi că împreună cu conducerea Republicii Moldova am reuşit să realizăm acest proiect şi sînt convins că împreună vom rezolva toate problemele existente”, a declarat Andreas WALDSICH.

Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului

Niciun comentariu: