Elldor.Info

vineri, 19 august 2011

Valeriu Muravschi, premierul moldovean din 1991-1992: “Eu aş accepta decizia PLDM”

Ex-premierul Valeriu Muravschi (1991-1992) declară că, în situaţia în care componentele alianţei de guvernare n-ar ajunge la un consens în problema alegerii şefului statului, ar considera oportună o coaliţie între formaţiunea condusă de premierul Vlad Filat şi comunişti în scopul alegerii preşedintelui. “Trebuie să alegem preşedintele şi să nu mai chinuim populaţia”, îşi explică poziţia Valeriu Muravschi, într-un interviu acordat ziarului “Timpul” în preajma împlinirii a 20 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova faţă de URSS.


Ex-premierul Valeriu Muravschi este de părere că, pentru a nu pierde sprijinul Occidentului, preşedintele Republicii Moldova ar trebui ales chiar şi cu preţul unei alianţe PLDM-PCRM. 

“Eu cred că suportul pe care ni-l acordă Occidentul are limită. Dacă ratăm şansa ca ei să ne ia sub aripă, nici nu-mi pot imagina ce poate să se întâmple. În atare condiţii, dacă cei din AIE nu găsesc un numitor comun, eu aş accepta decizia PLDM. Trebuie să alegem preşedintele şi să nu mai chinuim populaţia. Lumea a pierdut orice încredere în ei. Lumea, gata, nu mai speră. Nici altă soluţie nu mai există. Nu putem fi corecţi cu colegii, dar incorecţi cu populaţia. Ne gândim la populaţie sau la colegi? Eu înţeleg că Ghimpu vrea să fie spicher, dar să se uite mai întâi la cetăţeni…”, îşi argumentează poziţia Valeriu Muravschi.

Tot pentru “Timpul, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, declară astăzi că “PL nu ţine nici cu PDM, nici cu PLDM, ci cu Alianţa”.


Referitor la presupusa înţelegere secretă dintre PLDM şi comunişti de a alege împreună preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu comentează că “Filat a manipulat oamenii să voteze aşa cum a vrut el, iar acum îşi arată adevărata faţă”. “Se realizează obiectivul asumat “Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”, a adăugat, cu ironie, Mihai Ghimpu, făcând aluzie la vechiul slogan al PLDM.

Mihai Ghimpu mai declară publicaţiei că “indiferent ce s-ar întâmpla, PL îşi păstrează poziţia şi va “guverna” în continuare, chiar dacă ar fi să treacă în opoziţie", fără a dezvălui ce are în vedere.

Eleonora Lisnic
Arena

Vlad Filat, „într-o lumină uşor comică şi un pic cinică”


Niciun comentariu: