Elldor.Info

vineri, 16 septembrie 2011

Aflaţi în SUA, deputaţii Mihai Ghimpu şi Ion Hadârcă au avut întrevederi cu mai mulţi congressmani


Chişinău, 16 septembrie 2011 – Deputaţii Mihai Ghimpu şi Ion Hadârcă au avut întrevederi la Washington cu o serie de congressmani americani, în contextul participării la Reuniunea Forumului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor.


În cadrul întrevederilor cu David Price, Eliot Engel, Dennis Kucinich şi Dan Burton, preşedintele Subcomitetului pentru Europa şi Eurasia din cadrul Camerei Reprezentanţilor, au fost discutate oportunităţile dezvoltării şi consolidării relaţiilor bilaterale moldo-americane. Subiectele discutate au vizat sprijinul acordat de SUA în efortul de consolidare a statului de drept, democraţieişi economiei de piaţă în Republica Moldova. Reprezentanţii americani au exprimat convingerea căRepublica Moldova va fi mai prosperăîntr-o Europă unificată, oferind cetăţenilor posibilitatea să-şi realizeze aspiraţiile.

Interlocutorii au menţionat necesitatea intensificării dialogului moldo-american, inclusiv pe dimensiunea parlamentară. În context, a fost subliniată importanţa stabilirii unui mecanism de comunicare la nivel de comisii parlamentare, precum şi crearea grupului de prietenie SUA-Republica Moldova în cadrul legislativului american, astfel încât ţara noastră să fie vizibilă pe agenda politică a partenerilor americani. De asemenea, s-a discutat şi subiectul retragerii necondiţionate a trupelor străine de pe teritoriul suveran al Republicii Moldova şi areglementăriipaşnice a conflictului transnistrean.

Congressmanii americani au declarat ferm că Statele Unite ale Americii vor continua să sprijine obiectivele de integrare europeană şi reformele democratice implementate în Republica Moldova, SUA fiind disponibilă să ajute şi în continuare Republica Moldovaprin oferirea de asistenţă tehnică şi materială.

Congresmenii Dan Burton şi Denis Kucinich au menţionat faptul că au încredere în autorităţile din Republica Moldova, angajate pe calea reformelor democratice şi dezvoltării economice. De asemenea, congresmanul Dan Burton a subliniat că va continua activitatea sa în Congresul american pentru anularea amendamentului Jakson-Vanick pentru Republica Moldova, care ar însemna obţinerea Regimului Permanent de Comerţ Liber cu SUA.

Deputaţii Mihai Ghimpu şi Ion Hadârcă au participat la Reuniunea Forumului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor cu genericul „Consolidarea libertăţii şi a guvernării democratice: Rolul Forumului Parlamentar al Comunităţii Democraţiilor”, care s-a desfăşurat la Washington pe 15 septembrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Democraţiei.

Secţia Relaţii cu mass-media a Parlamentului Republicii Moldova

Niciun comentariu: