Elldor.Info

miercuri, 7 septembrie 2011

A comandat asasinarea tatălui. Tânărul a fost reţinut şi riscă 20 de ani de puşcărie

Informaţie MAI:

Fiul unui afacerist din capitală reținut de poliție

07.09.2011

Un tânăr originar din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău și-a comandat tatăl pentru a-i moșteni afacerea. Planul meschin i-a eșuat, însă, informația despre aceasta ajungând în posesia ofițerilor Direcției pentru combaterea crimei organizate din cadrul Departamentului de poliție Ministerul Afacerilor Interne.

Recent, în baza unei informații operative, oamenii legii au inițiat un șir de acțiuni operative de investigație menite să prevină omorul și să rețină solicitantul. Asfel, s-a stabilit că, suspectul se afla în căutarea unui killer în schimul unei remunerări de 5000 de euro.

Infiltrînd o persoană sub acoperire, polițiștii au reușit să rețină bărbatul, în vârstă de 18 ani, student la un colegiu din capitală.
Potrivit cercetărilor polițienești, tânărul intenționa să-și omoare tatăl pentru a se răzbuna pe el din cauza unor conflicte anterioare și a-i moșteni afacerea care constă în câteva microbuze care circulă pe un traseu din suburbia municipiului Chișinău.
În cadrul documentării cazului, fiul a transmis persoanei infiltrate o armă din care a solicitat să-i fie împușcat tatăl, solicitînd să-i fie prezentate fotografii și imagini video care ar confirma executarea comenzii.
La data de 6 septembrie, curent, acesta a fost reținut în momentul în care i-au fost prezentate poze cu decesul înscenat al tatălui său și transmiterii onorariului.
De menționat că, pînă la intervenția poliției, tatăl suspectului a declarat că a fost atacat de o persoană necunoscută, însă a reușit să fugă. Cine e persoana și alte circumstanțe urmează a fi stabilite de ofițerii DCCO.

În prezent, tipul este cercetat penal în baza art. 26, 27 și 145 al.2 Cod penal al RM «Pregătirea de infracțiune», «Tentativă de infracțiune»și «Omor intenționat». Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă să facă până la 20 ani de închisoare.

7 septembrie 2011


Niciun comentariu: