Elldor.Info

vineri, 9 septembrie 2011

Pentru că nu-şi plăteau datoriile, le-a fost luată până şi uşa de la baie

Publika TV: Dacă ai datorii la stat poţi să rămâi fără pat, frigiderul cu mâncare şi uşile de la baie şi toaletă

Trei executori judecătoreşti au intrat într-o locuinţă din Capitală şi au sechestrat mai multe bunuri. Membrii familiei susţin că aceştia nu au prezentat autorizaţia instanţei care le-ar permite pătrunderea forţată în locuinţă. În urma descinderilor, oamenii au rămas fără frigider, mobilier, dar şi fără uşi.


Oamenii au rămas fără uşi la baie şi toaletă, frigider şi un pat. Executorii au încercat să scoată şi uşa de la intrare, dar nu au reuşit să o demonteze. Deşi în apartament se afla şi poliţistul de sector, el nu a intervenit. Locatarii susţin că executorii nu au vrut să se legitimeze şi să explice în ce constă autorizaţia instanţei. Cei din urmă neagă, însă, acest fapt.

"Debitorilor li s-a explicat prezenţa noastră. Odată intraţi în apartament ne-am prezentat legitimaţiile şi le-am propus încă o dată achitarea datorii. Era nu doar hotărârea, dar şi întreaga procedură de executare, era cu avizul de primire, deci ei au fost informaţi şi prin intermediul Poştei Moldovei”, George Boţan, executor judecătoresc.

Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, susţine că pătrunderea forţată a unor executori în locuinţă fără autorizarea judecătorului este o încălcare gravă şi spune că se va autosesiza în acest caz. "Legea stabileşte expres care bunuri nu pot fi urmărite şi dacă vorbim despre uşa de la baie atunci cu singuranţă putea să fie pusă doar sub sechestru nu şi scoasă din această locuinţă", a explicat Efrim.


A doua zi debitorul a stins datoria, însă executorii au continuat acţiunile, de această dată împotriva unui alt membru al familiei, refuzând scoaterea sechestrului de pe bunuri.


Niciun comentariu: