Elldor.Info

luni, 5 septembrie 2011

Premierul Filat a discutat cu ambasadorii statelor UE despre „evenimentele de pe piaţa financiară” a Republicii Moldova


Comunicat de presă al Guvernului, 5 septembrie 2011:

Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorii statelor UE, acreditaţi la Chişinău

Discuţia s-a axat pe subiecte privind situaţia actuală din Republica Moldova, în particular vizînd evenimentele care au loc pe piaţa financiară din Republica Moldova.

Premierul a informat diplomaţii despre acţiunile Guvernului întreprinse în ultima perioadă, în vederea asigurării securităţii investiţiilor pe piaţa financiară a Republicii Moldova, inclusiv a celor străine.


„Am dorit ca Dvs. să aflaţi despre lucrurile care se întîmplă în Republica Moldova, pozitive sau negative, din surse oficiale, nu din presă”, a precizat Prim-ministrul.

Vlad FILAT a menţionat că Guvernul Republicii Moldova întreprinde toate măsurile şi atribuţiile care-i revin, pentru a reacţiona la evenimentele neplăcute care se atestă pe parcursul ultimilor două luni pe piaţa financiară a ţării.

Premierul a dat asigurări că Guvernul va acţiona şi în continuare pentru a depăşi problemele existente.

La rîndul lor, diplomaţii europeni au exprimat gratitudine Premierului pentru deschidere şi au reiterat disponibilitatea sa de a sprijini Guvernul Republicii Moldova.

Direcţia comunicare şi relaţii cu presa


05.09.2011

Comunicat de presă

Prim-ministrul Vlad FILAT a susţinut astăzi un briefing în cadrul căruia s-a referit la atacurile ce au avut loc în ultima perioadă împotriva acţionarilor cîtorva bănci din Republica Moldova, prin încercarea de a fi deposedaţi în mod fraudulos de acţiunile pe care le deţin

Vlad FILAT a menţionat că nu a făcut pînă astăzi declaraţii publice pe marginea acestui subiect pentru a nu crea confuzie şi panică în rîndul cetăţenilor. ”Dar, vă asigur că în toată această perioadă atît eu, cît şi reprezentanţii instituţiilor abilitate, am fost permanent implicaţi în soluţionarea acestor cazuri”, a precizat Primul ministru.

Premierul a spus că acum situaţia este în mare parte stabilizată, iar statul are în sfîrşit pîrghii să intervină pentru a bloca pe viitor astfel de atacuri, de aceea pot fi făcute precizările necesare, astfel încît opinia publică să fie corect informată.

”Menţionez că eu şi instituţiile abilitate am aflat pentru prima dată despre acest caz pe data de 29 iulie, de la conducerea Moldova-Agroindbank. Aceasta a fost înştiinţată pe 28 iulie că un grup de investitori europeni a fost deposedat în mod fraudulos de un pachet de acţiuni de 27,5%  şi transferat unor companii din zonele off-shore,  în urma unui litigiu fals arbitrat în St. Petersburg”, a menţionat Prim-ministrul.

Vlad FILAT a precizat că, în afara cazului de la Moldova-Agroindbank, unde a fost atacat un număr de 27,5% dintre acţiuni, sînt date concrete privind astfel de atacuri la Universalbank , unde a fost vizat un pachet de 78,61%, Banca de Economii, cu un pachet de 16,4% şi Victoriabank, unde a fost atacat un pachet 5% aparţinînd unuia dintre acţionarii minoritari. 

”Guvernul a reacţionat imediat ce a fost contactat de conducerea Moldova-Agroindbank şi pe 30 iulie a avut loc şedinţa Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiara. Aceasta a fost urmată de alte 3 şedinte pe 10 şi 17 august, respectiv pe 2 septembrie. La aceste şedinţe au fost prezente toate instituţiile abilitate să intervină în astfel de situaţii, dar şi reprezentanţii conducerii Moldova-Agroindbank, cărora profit de ocazie să le mulţumesc pentru modul responsabil în care au colaborat cu autorităţile”, a spus Premierul.

Vlad FILAT a făcut o trecere în revistă a acţiunilor întreprinse pînă acum de Guvern, printre care a menţionat că a fost intentat un dosar penal pentru identificarea autorilor acestor atacuri şi că  CNPF a plasat un sechestru  pe acţiuni pentru prevenirea vînzării lor de către compania off-shore.

Premierul a mai spus că pe 24 august, după consultările pe care le-a avut cu partenerii de alianţă, Guvernul a adoptat în regim de urgenţă, prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului, un proiect de lege care reduce riscul apariţiei unor astfel de cazuri in viitor şi care repară anumite scăpări care s-au strecurat în cadrul procesului de reformă a justiţiei derulat pînă acum.

Legea a intrat deja in vigoare, iar cele mai importante prevederi sînt: transferul cotei din capitalul oricărei bănci va putea sa aibă loc doar dacă este primit avizul prealabil al BNM; transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare se poate face numai după rămînerea irevocabilă a hotărîrii instanţei; Ministerul Justiţiei va fi informat in mod obligatoriu de instanţele de judecată despre şedinţele la care se vor examina cererile de recunoaştere a hotărîrilor arbitrale si judecătoreşti străine; Colegiul disciplinar al executorilor judecătoreşti este trecut din subordinea Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti în subordinea  Ministerului Justiţiei, iar executorii judecătoreşti, care încalcă legislaţia, vor fi sancţionaţi prin retragerea licenţei.

”Este important de menţionat că nici una dintre băncile la care au avut loc aceste atacuri asupra acţionarilor, nu a fost niciun moment în pericol în ceea ce priveşte funcţionalitatea şi stabilitatea financiară. Aceste atacuri nu au vizat funcţionalitatea băncilor, ci punctual un număr de acţiuni sau acţionari. Aşadar, scopul atacurilor respective este însuşirea într-un mod fraudulos de acţiuni, nu afectarea activităţii băncilor respective. De altfel, Banca Nationala a fost tot timpul pregătită să intervină pentru a asigura buna funcţionare a băncilor respective”, a declarat Primul Ministru.

Vlad FILAT a spus că, pe tot parcursul acestei perioade, a avut întîlniri separate cu şefii instituţiilor implicate în soluţionarea acestui caz, dar şi cu acţionarii sloveni care au căzut victime ale acestui atac, cu reprezentanţii Guvernului sloven şi a avut chiar o convorbire telefonică pe această temă cu Primul Ministru sloven.

”Am discutat cu mai mulţi importanţi oficiali europeni pe marginea acestui caz, dar şi cu alţi reprezentanţi ai partenerilor noştri externi de dezvoltare, ai unor importante instituţii financiare externe, cu care am fost în legătură permanentă pentru a-i ţine la curent cu evoluţia situaţiei. Mai mult, la ultima şedinţă a Comitetului pentru Stabilitate Financiară i-am invitat să participe pe şeful Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău , domnul ambasador Dirk SCHUEBEL şi pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, domnul Marcus MICHELI. Iar astăzi, am avut o întîlnire cu ambasadorii UE acreditaţi la Chişinău şi cu reprezentantul Ambasadei SUA, cu care am discutat despre evoluţia acestui caz”, a comunicat Prim-ministru.

Vlad FILAT s-a referit şi la modul în care au reacţionat instituţiile statului în momentul în care le-a cerut să intervină în acest caz.

”Au fost insituţii care au reacţionat prompt, dar am avut şi instituţii care, din motive care îmi scapă deocamdată, au reacţionat foarte lent şi ezitant, permiţînd în acest fel agravarea situaţiei”, a precizat Primul ministru.

Premierul a adus şi unele exemple, inclusiv faptul că, deşi în cadrul şedinţei Comitetului pentru Stabilitate Financiară din 30 iulie s-a decis ca CNPF să blocheze de urgenţă acţiunile, respectiv pe data de 1 august, acestea au fost blocate abia pe data de 5 august, oferindu-le celor care stau în spatele schemei frauduloase de preluare a acţiunilor, posibilitatea să avanseze în demersul lor. De asemenea, Procuratura Generală şi Ministerul Justiţiei urmau să iniţieze de urgenţă procedura disciplinară de sancţionare a judecătorilor şi executorilor implicaţi. ”Pînă acum avem ca rezultat doar acţiunile întreprinse de Ministerul Justiţiei, prin suspendarea licenţei executorului care a acţionat ilegal în cazul Moldova-Agroindbank”, a precizat Vlad FILAT.

Prim-ministrul a spus că încetineala cu care au acţionat unele instituţii este greu de explicat deocamdată, dar necesită o analiză atentă. ”Aceste instituţii nu sînt în subordinea Guvernului, ceea ce a redus considerabil posibilităţile noastre de a interveni pentru depăşirea situaţiei create. Nu există nici o explicaţie care să justifice modul deficitar în care au reacţionat unele instituţii într-un caz atît de grav, care riscă să afecteze serios credibilitatea Republicii Moldova în ochii partenerilor externi, ceea ce va avea efecte grave şi în plan intern”, a spus Premierul.

Referindu-se la acţionarii păgubiţi, Vlad FILAT a menţionat că prioritar este ca aceştia să reintre în posesia acţiunilor.

”Voi urmări în continuare ca instituţiile abilitate să-şi facă datoria şi să-i identifice pe cei care au stat în spatele acestor atacuri şi voi cere instituţiilor statului să-i găsească atît pe cei care au orchestrat acest atac la adresa acţionarilor băncilor, cît şi pe funcţionarii statului care i-au sprijit, pentru că este evident că avem de a face nu doar cu un atac împotriva acţionarilor unor bănci, ci şi cu o tentativă de subminare a unor instituţii ale statului”, a declarat Prim-ministrul.

Vlad FILAT a spus că, în cazul în care vinovaţii nu vor fi găsiţi în cel mai scurt timp, înseamnă că avem de a face cu o gravă incompetenţă din partea instituţiilor abilitate să-i identifice sau, şi mai grav, avem de a face cu o complicitate la această schemă frauduloasă, iar în ambele cazuri se impune luarea celor mai dure măsuri faţă de cei care nu şi-au făcut datoria.

”Acestea sînt datele pe care le putem prezenta în acest moment, urmînd ca, în funcţie de evoluţia situaţiei, să vă oferim şi alte detalii”, a declarat Primul ministru.

Direcţia comunicare şi relaţii cu presa


Ştire Unimedia din 2 septembrie 2011:

Ce s-a întâmplat la UniversalBank și cine a stat în spatele atacului de la MAIB?

Deși au trecut câteva săptămâni, autoritățile nu se grăbesc să facă lumină cu privire la tentativa de atac raider asupra a două bănci din Moldova. Organele de anchetă păstrează deocamdată în secret informațiile despre ce s-a întâmplat la începutul lunii august. 

Cert este faptul că în această chestiune s-au implicat imediat oficiali UE de cel mai înalt rang, motiv pentru care Guvernul moldovean a acționat prompt în blocarea unor tranzacții cu acțiuni ale MAIB (Moldova Agroindbank) și UniversalBank. 

La mijlocul lunii august, un mesaj anonim anunța redacția UNIMEDIA despre faptul că două bănci comerciale din țară s-au pomenit într-o situație delicată atunci când o parte din pachetul de acțiuni al acestora s-a încercat a fi înstrăinat prin intermediul secţiei de tranzacţii directe a bursei.

În urma acțiunilor, cca 78% din acțiunile Universalbank și cca 28% din acțiunile MAIB ar fi fost înstrăinate. În ultimul caz, totul ar fi avut loc printr-o decizie judecătorească de la Căușeni.

La 19 august, UNIMEDIA a publicat o știre despre acest subiect. Serviciul de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției a confirmat că instituția investighează cazurile celor două bănci, dar a refuzat să ofere mai multe detalii. MAIB a declarat pentru UNIMEDIA că nu comentează informațiile, iar reprezentanții UniversalBank s-au declarat siguri că e vorba de atac raider.

Pachetul de acțiuni înstrăinat de la MAIB ar fi aparținut unui grup de persoane din Slovenia. După aflarea noutății, oamenii de afaceri au reacționat imediat și au informat atât autoritățile RM, cât și instituțiile europene despre ce se întâmplă. Se presupune că aceștia ar fi reușit să pună în circuit și oficiali de rang înalt din cadrul Uniunii Europene.

După câteva zile, în ședința de Guvern din 24 august, premierul Vlad Filat întrerupe ședința și îi convoacă într-o ședință secretă de urgență pe reprezentanții PL și PD. După o oră, la reluarea ședinței Executivului, toți miniștrii votează un proiect de lege prin care se menționează că orice tranzacții de genul celor întâmplate la MAIB și UniversalBank trebuie să fie aprobate de Banca Națională a Moldovei. Proiectul, cu titlul de asumare a răspunderii în fața Parlamentului, este votat de toți exponenții guvernării, fără ca Marian Lupu sau alți adversari politici ai premierului să critice decizia luată. Decizia intră imediat în vigoare, fără ca să mai fie votată de Parlament.

Drept urmare a celor întâmplate, cu o viteză demnă de luat în seamă, Delegația UE în R. Moldova emite un comunicat în care salută decizia Guvernului de adoptare a proiectului de lege ce vizează "securitatea tranzacțiilor pe piața de valori imobiliare".

Până în prezent nu se cunoaște cine a încercat să preia 1/3 din acțiunile MAIB. Neoficial, se spune că ar fi vorba de un influent oficial cu afaceri în domeniul bancar. Nici premierul Filat, nici colegii săi de Alianță nu au oferit detalii despre ce au discutat în ședința secretă.

Potrivit ultimelor informații, cu astfel de situații s-au confruntat mai multe bănci din Moldova.

În cazul Universalbank, un comunicat de presă informează că astăzi la ora 11.00, Renat Usatîi, reprezentantul noilor acționari va susține o conferință de presă și va răspunde la toate întrebările.


Niciun comentariu: