Elldor.Info

vineri, 2 septembrie 2011

Vlad Filat a felicitat Armata


Prim-ministrul Vlad FILAT şi soţia sa, Sanda, au participat la recepţia oferită cu ocazia aniversării a 20-a de la crearea Armatei Naţionale

Evenimentul a avut loc în incinta Palatului Republicii, la care au luat parte angajaţi ai Forţelor Armate, oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Chişinău, feţe bisericeşti, membrii ai societăţii civile.


În cuvîntul de felicitare adresat cu ocazia Zilei Armatei Naţionale, Prim-ministrul a menţionat că data de 3 septembrie are o semnificaţie dublă, deoarece în acest an marcăm 20 de ani de la înfiinţarea Forţelor Armate moldoveneşti.

Vlad FILAT a apreciat succesele Armatei Naţionale, subliniind că aceasta şi-a făcut cu brio datoria atît în activităţile interne, cît şi în acţiunile de pacificare desfăşurate peste hotarele ţării.

Premierul a accentuat că Armata Naţională, fiind o instituţie fundamentală a statului, are şi va avea, în continuare, menirea de a consolida societatea şi a prezentat Ministerul Apărării drept exemplu în ceea ce priveşte realizarea scopurilor propuse. În acest context, Prim-ministrul  a subliniat că atitudinea statului faţă de Armata Naţională trebuie să fie una adecvată.

Vlad FILAT a felicitat conducerea Ministerului Apărării, toţi ofiţerii şi ostaşii Armatei Naţionale cu aceasta frumoasă ocazie, mulţumindu-le, totodată, pentru serviciul depus Patriei.

Prim-ministrul Vlad FILAT le-a urat tuturor sănătate şi succese în exercitarea serviciului militar.
La rîndul său, Ministrul Apărării, Vitalie MARINUŢA a spus că Ziua Armatei Naţionale nu este doar a celor care poartă uniforma militară, ci a tuturor cetăţenilor, fapt dovedit prin gradul mare de încredere pe care societatea îl acordă armatei.

Vitalie MARINUŢA a specificat că, la moment, Forţele Armate se află în plin proces de reformă în vederea constituirii unei instituţii moderne şi formării unor militari profesionişti.

Ministrul a felicitat lucrătorii armatei cu ocazia Zilei profesionale şi, în mod special, militarii moldoveni aflaţi în misiunile de menţinere a păcii în diferite părţi ale globului, precum şi persoanele care au stat la baza înfiinţării Armatei Naţionale.

În semn de recunoştinţă pentru susţinerea acordată la organizarea Paradei militare desfăşurată cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, Vitalie MARINUŢA a înmînat Prim-ministrului Vlad FILAT medalia „20 de ani ai Armatei Naţionale” şi insigna de participant la Parada militară, precum şi monografia „Armata Naţională la 20 de ani”.
 
Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului

Niciun comentariu: