Elldor.Info

luni, 14 noiembrie 2011

Dacă nu vom avea candidat la funcţia de preşedinte al RM, Parlamentul va stabili o altă zi pentru alegeri

Dacă azi până la ora 24.00 nu se va înregistra niciun candidat la funcția de șef al statului, comisia parlamentară specială pentru alegerea președintelui va fi dizolvată, iar Parlamentul Republicii Moldova va trebui să stabilească o nouă dată pentru alegerea președintelui. Despre aceasta a declarat deputatul PLDM, Tudor Deliu, după ședința Alianței pentru Integrare Europeană.

Deliu, care este și președintele comisiei speciale, a menționat că legea nu stipulează acțiunile care urmează a fi întreprinse dacă nu se înregistrează niciun candidat. Totodată, deputatul a spus că se exclude declanșarea alegerilor anticipate, din motiv că procedura a fost demarată, însă nu avut finalitate.

Potrivit sursei, la ședința Alianței nu s-a vorbit despre altă candidatură decât cea a lui Marian Lupu. De asemenea, au fost discutați pașii care urmează a fi întreprinși până la ora 24.00.

Sursa: Unimedia

Niciun comentariu: