Elldor.Info

vineri, 4 noiembrie 2011

Mihai Ghimpu l-a felicitat pe Traian Băsescu

COMUNICAT DE PRESĂ

Chişinău, 4 noiembrie 2011 Preşedintele PL Mihai Ghimpu a adresat un mesaj de felicitare Preşedintelui României Traian Băsescu cu prilejul zilei de naştere.

În mesaj se menţionează:


"Excelenţă,

Cu ocazia zilei Dumneavoastră de naştere, am deosebita plăcere să Vă adresez sincere felicitări, urări de bine şi de apreciere a întregii Dumneavoastre activităţi îndreptată spre binele românilor de pretutindeni.

Vă doresc sănătate, putere de muncă şi curaj pentru a oferi continuitate eforturilor noastre de împlinire a idealului naţional, a relaţiilor deosebite pe care le are Republica Moldova cu România şi care vor cunoaşte, cu siguranţă, noi perspective într-un viitor european comun.

Vă mulţumesc pentru faptul că personal aţi fost şi continuaţi să fiţi un susţinător constant şi consecvent al Republicii Moldova în realizarea parcursului său european, dar şi pentru faptul că aţi demonstrat pe parcursul activităţii Dumneavoastră că sângele apă nu se face. Relevanţa unităţii de limbă, cultură, identitate şi istorie dintre noi au cunoscut o dezvoltare fără precedent în perioada de când sunteţi Preşedintele României şi al tuturor românilor, fapt pentru care vă suntem recunoscători.

Vă urez „La mulţi ani!” şi îmi exprim speranţa de a Vă reîntâlni cât mai curând.

Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, cele mai calde felicitări, însoţite de expresia înaltei mele consideraţii şi a aleselor sentimente prieteneşti”.

Preşedintele României Traian Băsescu împlineşte astăzi 60 de ani.



Departamentul Comunicare şi Imagine al PL

Niciun comentariu: