Elldor.Info

vineri, 2 decembrie 2011

Iniţierea negocierilor pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) între Republica Moldova şi UE

Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o convorbire telefonică cu Comisarul European pentru Comerţ, Karel De GUCHT.

În cadrul convorbirii, Comisarul European a comunicat despre decizia statelor membre ale Uniunii Europene privind iniţierea negocierilor pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) între Republica Moldova şi UE.

Prim-ministrul Vlad Filat a salutat adoptarea acestei decizii favorabile Republicii Moldova şi a exprimat mulţumiri Comisarului, pentru contribuţie personală, precum şi Comisiei Europene şi statelor membre ale UE pentru sprijinul acordat. De asemenea, Prim-ministrul Filat a remarcat că decizia dată reprezintă o etapă extrem de importantă în procesul de apropiere a RM faţă de Uniunea Europeană.

Cei doi oficiali au convenit că vor continua discuţiile la această temă pe data de 12 decembrie, cînd Prim-ministrul Vlad FILAT va efectua o vizită oficială la Bruxelles.

De asemenea, Vlad FILAT şi Karel De GUCHT au convenit că, în luna ianuarie a anului viitor, Comisarul european va veni la Chişinău , şi împreună vor lansa oficial prima rundă de negocieri pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC) între Republica Moldova şi UE.

De remarcat că, în cadrul reuniunii de astăzi, statele membre ale UE au susţinut recomandarea pozitivă a Comisiei Europene, bazată pe rezultatele raportului de evaluare a acesteia, ce constată un progres suficient în realizarea măsurilor necesare pentru iniţierea negocierilor cu RM privind ZLSAC cu UE.

Dialogul privind instituirea ZLSAC între RM şi UE a demarat la începutul anului 2010. După o serie de vizite de evaluare şi schimb de informaţii cu autorităţile moldoveneşti, în noiembrie 2010, Comisia Europeană a transmis părţii moldoveneşti Recomandările sale, care enumără acţiunile ce urmează a fi întreprinse în vederea iniţierii negocierilor şi a instituirii ulterioare a ZLSAC. Pentru realizarea acestor recomandări, Guvernul RM a elaborat şi aprobat, în decembrie 2010, un Plan de Acţiuni, în adresa Comisiei Europene fiind transmise ulterior trei rapoarte de progres şi unul interimar.

Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului

Niciun comentariu: