Elldor.Info

joi, 8 decembrie 2011

„Registrul de Stat al armelor”, realizat cu sprijinul financiar al României

În perioada 5 – 9 decembrie 2011, Ministerul Afacerilor Interne este vizitat de un grup de experţii europeni, care efectuează evaluarea procesului de implementare a proiectului „Registrul de Stat al armelor”, realizat cu suportul financiar acordat de către Ministerul de Externe al României.



Procedura de elaborare şi implementare a unei baze automatizate de date informaţionale integrate şi instituirii regimului unic de evidenţă şi control asupra circulaţiei armelor de foc, a fost iniţiată de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în contextul procesului de reformare şi eficientizare a activităţii organelor afacerilor interne.


Acest sistem informaţional automatizat, va permite evidenţa, supravegherea şi controlul strict asupra circulaţiei armelor, identificarea şi stabilirea rapidă a armelor utilizate la comiterea infracţiunilor, precum şi oferirea informaţiilor actualizate necesare cetăţenilor.


De asemenea, în cadrul vizitei, urmează să fie evaluată posibilitatea şi capacitatea de conectare a instituţiilor de stat la sistemul unic de evidenţă a armelor. În acest sens, experţii europeni urmează să realizeze o serie de întrevederi cu reprezentanţii Direcţiei generale poliţie ordine publică, nemijlocit responsabilă de evidenţa circulaţiei armelor cu destinaţie civilă, serviciile operative ale MAI, Serviciul Grăniceri, Ministerul Apărării, Serviciul Vamal, Ministerul Economiei şi Camera de Licenţiere.


Niciun comentariu: