Elldor.Info

luni, 6 februarie 2012

Mihai Răzvan Ungureanu, premierul desemnat al României, începe la 7 februarie discuţiile cu partidele din coaliţie în vederea elaborării programului de guvernare şi formării Cabinetului


Preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu (43 de ani), directorul SIE, în calitate de prim-ministru al României.

Premierul desemnat a declarat că va începe în dimineaţa zilei de marţi, 7 februarie, discuţiile cu partidele din coaliţie în vederea elaborării programului de guvernare şi  formării Cabinetului.

“Prioritatea mea esenţială este stabilitatea economică şi politică a României”, a declarat premierul desemnat.

Mihai Răzvan Ungureanu s-a născut la 22 septembrie 1968, la Iaşi, fiind cu doi ani mai tânăr decât fostul premier Emil Boc (n. 6 septembrie 1966), care a demisionat în dimineaţa zilei de 6 februarie.

Mihai Răzvan Ungureanu este istoric de profesie.

A fost numit la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE) în decembrie 2007.

Anterior, a fost ministru al Afacerilor Externe al României, în Guvernul Tăriceanu, din 29 
decembrie 2004 până la 4 februarie 2007, când a demisionat, la cererea premierului. Tăriceanu îl acuzase atunci că l-a informat doar pe şeful statului în legătură cu reţinerea a doi cetăţeni români în Irak, nu şi pe el.

Sursa: Elldor.Info

Mihai Răzvan Ungureanu a făcut o declaraţie de presă în seara zilei de luni, 6 februarie, la Palatal Cotroceni, imediat după anunţarea candidaturii sale de către preşedintele Traian Băsescu: 

Mihai Răzvan Ungureanu: „Opţiunile mele ideologice au fost întotdeauna de dreapta”

Niciun comentariu: