Elldor.Info

duminică, 11 martie 2012

“Mandinga” va reprezenta România la Eurovision 2012

Trupa “Mandinga”, cu piesa “Zeleilah”, a câştigat în seara zilei de 10 martie finala concursului Eurovision România 2012.

"Compozitorul piesei este cunoscutul manelist Costi Ioniţă", precizează Realitatea.net.

Rezultatul concursului a fost decis în baza notelor unui juriu de specialişti (50%) şi prin televoting (50%).

În urma televotului, pe primele trei locuri s-au clasat: “Mandinga” (12 puncte), Cătălin Josan (10 puncte) şi Ioana Anuţa (8 puncte).

Conform notelor juriului, primele trei locuri au fost ocupate de “Electric Fence” (12 puncte), “Mandinga” (10 puncte) şi “Cătălin Josan” (8 puncte).

“Mandinga” urmează să reprezinte România în prima semifinală Eurovision 2012, pe data de 22 mai, la Baku, Azerbaidjan. Cea de-a doua semifinală a concursului va avea loc la 24 mai, iar marea finală - pe data de 26 mai.

Din juriu au făcut parte: George Natis, preşedinte, compozitorii Dan Teodorescu, Mihai Ogăşanu, Cornel Ilie, Eduard Cârcotă, interpreta Luminiţa Anghel, impresarul Liliana Levintza, criticul muzical Dana Dorian şi DJ-ul de radio George Zafiu.




Elldor.Info

Niciun comentariu: