Elldor.Info

marți, 20 martie 2012

Marian Lupu a participat, la Moscova, la reuniunea Comunităţii Economice Euroasiatice. La Chişinău este negociat Acordul de Liber Schimb RM-UE

Președintele interimar al Republicii Moldova, președintele Parlamentului, Marian Lupu, a participat luni, 19 martie, la Moscova, la reuniunea Consiliului Interstatal al Comunităţii Economice Euroasiatice, la care Republica Moldova are statut de observator, informează Serviciul de presă al Aparatului Preşedintelui.

În calitate de observatori, la eveniment au mai participat delegaţii ale Ucrainei şi Armeniei.

Elldor.Info precizează că acordul de constituire a Comunităţii Economice Euroasiatice a fost semnat la Astana (Kazahstan), la 10 octombrie 2000.
Membrii organizaţiei sunt Federaţia Rusă, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.
Federaţia Rusă ar dori ca această organizaţie să devină pe viitor o uniune economică și politică după modelul Uniunii Europene, cu denumirea de Uniunea Euroasiatică.
 
La 5 aprilie 2002, Republicii Moldova şi Ucrainei le-a fost acordat statut de observator în această comunitate economică.
 
Consiliului Interstatal al Comunităţii Economice Euroasiatice este succesor al Uniunii Vamale Euroasiatice, creată de aceleaşi state membre, dar care n-a devenit funcţională din cauza divergenţelor dintre fondatori.
Mai notăm că, în perioada 20-22 martie, la Chişinău, are loc prima rundă de negocieri vizând Acordul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.




Niciun comentariu: