Elldor.Info

miercuri, 25 aprilie 2012

Concedieri şi sancţiuni în cadrul MAI


Comunicat de presă al MAI:

"La 25 aprilie a fost semnat ordinul de concediere din organele afacerilor interne a doi inspectori ai Secţiei Poliţie Rutieră a Comisariatului General de Poliţie Chişinău şi a expertului superior criminalist al Serviciului Accidente Rutiere a Secţiei Tehnico-Criminalistică a Comisariatului General de Poliţie Chişinău.

În acest mod, ofiţerii de poliţie au fost sancţionaţi disciplinar pentru necurmarea şi nedocumentarea contravenţiei, neacordarea ajutorului solicitat de către ofiţerul operativ de sector al Sectorului Poliţie Nr. 4 Botanica, căpitan de poliţie, Alexandru Ţentiu, pe 19 aprilie, cât şi pentru insultarea acestuia şi lipsă de etică poliţienească faţă de colegi şi societatea civilă.

Decizia respectivă a fost luată după încheierea anchetei de serviciu, iniţiate în baza unui raport de autosersizare, pe 24 aprilie.

Totodată, a fost stabilită identitatea celor 4 parsoane, care nu s-au supus cerinţelor legale ale ofiţerului Ţentiu. În baza probelor acumulate, a fost pornită o cauză contravenţională conform articolelor 335-336 ale Codului contravenţional al RM – „Samavolnicia” şi „Nesubordonarea cu rea voinţă dispoziţiei sau cererii legimitme a colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept,” ceea ce va permite sancţionarea persoanelor respective." 

Niciun comentariu: