Elldor.Info

miercuri, 11 aprilie 2012

Ministerul moldovean de Externe se disociază de declaraţiile ambasadorului Andrei Neguţa

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) califică drept “regretabil” interviul acordat de ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţa, în care acesta declară că retragerea militarilor ruşi din Transnistria ar fi inoportună. MAEIE reiterează necesitatea retragerii de pe teritoriul Republicii Moldova a forţelor militare ruse într-un comentariu oferit Agerpres.
Andrei Neguţa, fost membru al Partidului Comuniştilor şi fost deputat pe listele acestei formaţiuni, a fost numit ambasador în Federaţia Rusă de guvernarea comunistă, iar AIE nu a pus problema rechemării lui, notează Elldor.Info.

“Anumite declaraţii făcute în acest interviu regretabil lasă loc pentru interpretări. În acest sens, reiterăm că în conformitate cu angajamentele internaţionale şi prevederile constituţionale ale Republicii Moldova, autorităţile moldoveneşti pledează ferm pentru retragerea necondiţionată de pe teritoriul ţării a forţelor militare ruseşti, inclusiv a muniţiilor stocate la Cobasna”, se spune în comentariul MAEIE.

Niciun comentariu: