Elldor.Info

duminică, 6 mai 2012

Podul de Flori din 6 mai 1990


Foto:Andrei Vartic
Duminică, 6 mai 2012, se împlinesc 22 de ani de când românii de pe ambele maluri ale Prutului s-au întâlnit şi s-au putut îmbrăţişa în cadrul acţiunii “Podul de Flori de peste Prut”, organizată de “Asociaţia românilor liberi de pretutindeni”, Frontul Popular din Republica Moldova şi Asociaţia Culturală Bucureşti-Chişinău.

Podul de Flori din 6 mai 1990 a fost prima deschidere a frontierelor dintre România şi Republica Moldova.

În acea zi de duminică, cetăţenilor din România li s-a permis ca, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova încă sovietică fără pașaport și fără viză.

“Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!”, şi-au spus în primul rând fraţii.

La 6 mai, potrivit calendarului bisericesc ortodox de stil nou (gregorian), este sărbătorit Sfântul Iov cel Drept, iar potrivit calendarului de stil vechi (iulian, respectat de majoritatea creştinilor din Republica Moldova)Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Biruitorul.

După 50 de ani de la impunerea de către sovietici a graniţei pe Prut, drept în inima Moldovei, sute de mii de români din Basarabia şi din România s-au întâlnit pe malul stâng al râului.

Continuarea> Ziua de 6 mai în istoria modernă a românilor. Cum a fost Podul de Flori (video)

Niciun comentariu: