Elldor.Info

sâmbătă, 5 mai 2012

Vasile Anestiadi la 84 de ani


La o aniversare
Cu dragoste și admirație față de oamenii în etate 

 Academicianul Vasile Anestiadi primește felicitări cu prilejul zilei sale de naștere – astăzi (4 mai) marchează aniversarea a 84-a. Primul mesaj cu urări de bine și sănătate a sosit din partea președintelui Parlamentului RM, Marian Lupu, urmat de zeci de altele de la rude, prieteni, colegi, discipoli, care în prezent muncesc pe toate continentele lumii. Discutînd de mai multe ori cu Domnia sa despre longevitatea oamenilor, cum este abordată problema respectivă în știința din lume, savantul a mărturisit: 


 - Eu am trăit două vieți. Soacră-mea a depășit vîrsta de 95 de ani – ne-a părăsit nu demult. Academicianul Nicolae Corlăteanu a trecut în lumea celor drepți la 90 de ani. Nu demult a devenit nonagenar membrul corespondent Andrei Timuș, care continuă să vină la serviciu ca și acum 20-30 de ani. 

Omul, în genere, are un potențial biologic de viață pînă la 130 de ani. Dar la anumite etape ale vieții, există riscuri pe care el trebuie să le poată înfrunta și depăși. De exemplu, maladia Alzheimer atacă persoanele în etate cam pe la 80 de ani. Cine ajunge la 90 de ani, deja acest pericol nu-l mai paște. Am pornit nu întâmplător abordarea acestui subiect extrem de interesant. Preocupările științifice de bază ale savantului sunt altele – patologia, patobiologia, cărora le-a consacrat sute de lucrări științifice, inclusiv monografii valoroase, apreciate la nivel internațional. A creat și o școală științifică în domeniu. Cei peste 100 de doctori și doctori habilitați pregătiți în medicină constituie o performanță extraordinară a acestui om de știință. Mă refer încă la o cifră, care îi încununează activitatea sa științifică și didactică: cu semnătura rectorului Institutului de Medicină din Chişinău Vasile Anestiadi au primit diplomele de licenţă pe parcurs de 23 de ani circa 20.000 de absolvenţi care au activat ulterior ca medici generalişti, pediatri, igienişti, stomatologi, farmacişti etc. pe toate continentele lumii. Dar să revenim la gerontologie și geriatrie – direcţii ştiinţifice tinere, dar care studiază problemele bătrîneţii şi tratarea bolilor la oamenii în etate. 
Prin urmare, civilizația modernă a conștientizat importanța acestor cercetări, investind mijloace substanțiale pentru dezvoltarea lor. Astfel, în Japonia a crescut speranța de viață, vârsta medie a populației atinge azi nivelul de 80 de ani. 

Într-un dialog de acum câțiva ani întreținut cu medicul și biogerontologul Vasile Anestiadi, dânsul s-a confesat: „Bătrînii noştri sunt marginalizaţi, în cel mai bun caz – toleraţi, neavînd acces la tratamente costisitoare și asistenţă socială decentă. E un mare păcat! Experienţa oamenilor în etate determină înţelepciunea, prudenţa, vigilenţa, menţinerea echilibrului optim al unei societăţi. Bătrînii, în esenţă, reprezintă tezaurul spiritual al unei naţiuni, al unui stat. Ați auzit să se vorbească despre ei în astfel de termeni?! Și totuși situația, puțin câte puțin, se schimbă spre bine. 

Grație temeliei puse de Vasile Anestiadi în vederea pregătirii cadrelor științifice în geriatrie și gerontologie, a unor studii publicate în domeniu, în 2007 a fost creat Centrul Național de Geriatrie și Gerontologie, în 2008-2009 – prima secție de geriatrie cu 40 de paturi în cadrul lui, apoi – un laborator științific pe profilul dat. În ultimii trei ani au fost deschise secții de geriatrie și în toate spitalele raionale cu un număr total de 400 paturi, la Chișinău – deja avem 70 – ne-a relatat cu o doză de optimism dr. conf. univ. Anatolie Negară, director al Centrului nominalizat, discipol al dlui Anestiadi. 

L-am întrebat pe academician cum a întâlnit recenta veste privind celebrarea a 100 de ani de către cunoscutul savant pedolog de la noi, Igor Krupenikov: 
• Îl admir! – a răspuns cu toată seriozitatea Vasile Anestiadi . 

Conform datelor Centrului Național de Geriatrie și Gerontologie, astăzi avem în Republica Moldova 130 de persoane care au atins sau au depășit pragul de 100 ani, inclusiv una, de 105 ani, locuiește în raionul Soroca. La mulți ani stimate dle Vasile Anestiadi! Să ne trăiți, să ne bucurăm și în continuare de prezența și de rodul muncii dvs. pentru a face această lume mai bună, mai înțeleaptă, mai sănătoasă. În rest, totul se va rezolva de la sine. 

Tatiana Rotaru, AŞM 
(Autoarea precizează că articolul a fost publicat în revista “Săptămâna”)

Niciun comentariu: