Elldor.Info

joi, 28 iunie 2012

Elldor.Info: Comuniştii şi socialiştii au aplaudat „ziua eliberării”. Deputaţii PL au comemorat „ziua ocupaţiei”

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu (PDM), n-a acceptat propunerea deputaţilor din Partidul Liberal (PL) din debutul şedinţei plenare cu privire la păstrarea unui minut de reculegere în ziua în care se împlinesc 72 de ani de când sovieticii au ocupat Basarabia, la 28 iunie 1940.

În situaţia în care comuniştii şi socialiştii ripostau că 28 iunie 1940 a fost „ziua eliberării de sub ocupaţia română”, Marian Lupu a spus că fiecare are dreptul la opinie în privinţa evenimentelor istorice şi că „cei care s-au ridicat în picioare au şi păstrat un minut de reculegere”.

„Este un mare păcat să fii alături de călău împotriva poporului tău”, le-a spus Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, deputaţilor de stânga care au aplaudat şi au spus că pentru ei 28 iunie este „zi de sărbătoare”.

„Dacă ne-au eliberat, de ce se vorbeşte în rusă?”, a întrebat Mihai Ghimpu, imediat după intervenţia în limba rusă a unui deputat comunist.

„Pentru mine şi colegii mei este ziua eliberării”, a declarat socialistul Igor Dodon, ales deputat pe listele comuniştilor. El i-a reamintit lui Ion Hadârcă, liderul grupului parlamentar PL, că pe timpul URSS a scris o poezie despre „ziua eliberării” şi alta despre carnetul comsomolist.

Ion Hadârcă nu i-a răspuns lui Igor Dodon, dar în apărarea sa a ieşit la microfon deputatul PL Valeriu Saharneanu, care a spus că „ceea ce a scris Ion Hadârcă era din altă epocă, când noi toţi trăiam în lagărul de concentrare Uniunea Sovietică”.

Dumitru Diacov, deputat PDM, i-a îndemnat pe deputaţii din ambele tabere „să se oprească şi să se gândească la cetăţenii Republicii Moldova” şi la interesele statului moldovean, care este „ostaticul acestei lupte”.


Continuarea: Comuniştii şi socialiştii au aplaudat „ziua eliberării”. Deputaţii PL au comemorat „ziua ocupaţiei”

Grupul parlamentar PL: La 28 iunie 1940 a început ocupaţia sovietică a Basarabiei (declaraţie)


Niciun comentariu: