Elldor.Info

miercuri, 11 iulie 2012

Crin Antonescu despre prima sa zi de preşedinte interimar al României


Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, a declarat în seara zilei de 10 iulie, la Palatul Cotroceni, în prima sa declaraţie de presă de la preluarea interimatului, că nu face “nicio secundă” confuzia între funcţia de preşedinte interimar şi preşedinte ales.

“Nu fac nicio secundă confuzia – şi nu o voi face pe parcursul acestei perioade – între un preşedinte interimar şi un preşedinte ales”, a declarat Crin Antonescu.
(...)
 
Crin Antonescu a calificat drept “decentă” întâlnirea pe care a avut-o marţi, 10 iulie, la Palatul Cotroceni cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, în cadrul căreia a preluat mandatul de preşedinte interimar.

“Aş vrea să vă aduc la cunoştinţă că normalitatea acestei întâlniri subliniază normalitatea situaţiei politice în care ne aflăm. A fost o întâlnire decentă, a fost o întâlnire de circa trei sferturi de oră, în care am discutat lucruri cât se poate de serioase care ţineau de transmiterea acestui mandat şi de această perioadă care urmează în faţa noastră.

Pe 29 iulie vom avea rezultatul electoral al acestui referendum și vom vedea, odată referendumul consumat și validat, vom vedea ce se întâmplă mai departe – dacă președintele suspendat va fi reconfirmat de către alegători și-și va relua în integralitate mandatul sau dacă va fi demis, și atunci vom intra în baza strictă a prevederilor constituționale, într-o nouă perioadă de mandat și sigur în organizarea de alegeri prezidențiale anticipate”, a declarat Crin Antonescu.

Niciun comentariu: