Elldor.Info

sâmbătă, 14 iulie 2012

Miting la Cluj: Traian Băsescu a aprins "flacăra democraţiei"

Traian Băsescu, preşedintele suspendat al României, a participat sâmbătă, 14 iulie, la mitingul din Cluj-Napoca organizat în susţinerea sa.  

La manifestaţie au participat aproximativ 15.000 de persoane, potrivit relatărilor.  

La sfârşitul mitingului, la care s-a scandat "Jos USL!" şi "Băsescu, Băsescu!", Traian Băsescu a aprins o "flacără a democraţiei". 

Făclia va fi purtată prin toată România până la referendumul din 29 iulie, la care cetăţenii vor decide dacă preşedintele va fi demis sau îşi va continua cel de-al doilea mandat. 

"De astăzi până pe 29 iulie, o flacără va arde, se va numi flacăra democraţiei şi va fi purtată prin ţară de tineri de dreapta. Dacă pe 29 noaptea vom constata că românii au dat o lecţie lui Crin şi Victor, o vom menţine aprinsă. Dacă românii vor spune “da” restauraţiei, o vom stinge până la alegerile viitoare", a anunţat Traian Băsescu. 

Traian Băsescu i-a înmânat făclia unui tânăr îmbrăcat în tricou alb, precizând că flacăra va pleca din Cluj, "capitala Ardealului", spre Bucureşti.

Sursa: Elldor.Info
Ştirea completă:  Traian Băsescu a aprins “flacăra democraţiei” (foto, video)

Niciun comentariu: