Elldor.Info

miercuri, 18 iulie 2012

Vladimir Voronin: „Îmi place de Ponta și de Antonescu” (video)


Liderul comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, crede că Traian Băsescu va pierde la referendumul din 29 iulie și nu se va mai întoarce la Cotroceni. 

În schimb, Voronin susține că îl simpatizează pe premierul Victor Ponta. „M-a comparat cu Ponta. Mie îmi place Ponta, mie îmi place Crin Antonescu, iaca persoanele astea îmi plac foarte mult. De ce: pentru că ei tot cum au procedat până astăzi și au făcut până astăzi au facut strict în conformitate cu Constitutia statului român. Nu au încălcat nimic”, a declarat Voronin la Pro TV Chișinău. 

Vladimir Voronin a răspuns și la afirmațiile făcute luni de Traian Băsescu, precum că Voronin, în campania din 2005, una ar fi spus europenilor și alta la Moscova. „Era președinte un om extraodinar Iliescu și în 2002 noi deja am semnat primul plan de acțiuni pentru trei ani, ori a încurcat ceva Băsescu, ori special a făcut”, a menționat Voronin. 



Niciun comentariu: