Elldor.Info

vineri, 23 noiembrie 2012

Viorel Patrichi despre Conferinţa internaţională „Rusia și România după 20 de ani” (Elldor.Info)

“Doamne, rogu-te, blagoslovește-mi turbinca asta, ca, ori pe cine-oi vrea eu, să-l vâr întrînsa; și apoi, să nu poată ieși de aici fără învoirea mea. (…)
Șopîrcai cu cine șopîrcai, dar cu Ivan nu șopîrcai!…”
(Ion Creangă, „Povestea lui Ivan Turbincă”)


Autor: Viorel Patrichi

Pe 4 octombrie 2012, Academia Română a găzduit conferința internațională „Rusia și România după 20 de ani”. Era o tentativă de împăcare academică între cele două popoare învrăjbite de istorie.

Dan Berindei, vicepreședintele Academiei Române, a vorbit despre puntea pe care înaltul for ar construi-o între cele două state.
 

„Între România și Rusia relațiile sunt foarte vechi. Au fost și relații bune și relații rele, cum e ca între vecini. Oricum, legăturile au fost dintotdeauna apropiate. Despre aceasta vorbește nu numai faptul că Ștefan cel Mare a fost încuscrit cu marele Cneaz al Moscovei, nu numai legătura între biserici, dar și fluxul de schimburi comerciale. Rusia a avut un rol important în modernizarea statului românesc. În secolul al XVIII-lea, au venit aici ofițerii Ecaterinei a II-a, care erau oameni ai Secolului Luminilor și au adus idei franceze. În secolul al XIX-lea, am avut un alt dar din partea poporului rus – pe generalul Pavel Kiseleff. A venit timpul să avem discuții deschise și să lăsăm la o parte prejudecățile,” ne-a recomandat venerabilul profesor.

Continuarea pe Elldor.Info - Viorel Patrichi: Turbinca lui Ivan și criza identitară a românilor
    

Niciun comentariu: